Acum ştiu că sunt fiica, sora, prietena şi iubita cuiva, iar la un moment dat voi ajunge (probabil) mama unora care o sa ma urască.
Ştiu din surse sigure că sunt egoistă şi nesimţită. Mă caţăr pe umerii familiei şi a prietenilor pentru a ajunge în top. Sunt sălbatică şi am un comportament “infantil”. De foarte multe ori, joc un teatru foarte bun condus de un scenariu pe masură, ceea ce îmi atribuie altă “calitate” memorabilă, falsitatea. Sunt persoane care mă plac, dar pentru puţin timp, şi sunt persoane care sunt obligate să mă placă de dragul momentelor in care scenariul piesei este scris în favoarea lor.
Nu-mi plac jocurile pentru că nu îmi place competiţia. Nu-mi plac oamenii tipicari pentru ca nu (mai) admit o greşeală făcută de doua ori. Nu-mi plac oamenii urâti sau proşti. Şi dat fiind complexul de superioritate în care mă scald, nu prea îmi place de nimeni.
Şi totuşi staţi langa mine...câteodată. Şi asta datorită mediului super-aglomerat în care trăim. Fiecare trebuie să aibă o familie şi aşa numiţii prieteni care se pot număra măcar pe degetele de la o mână.
Dacă nu am mai căuta să ne descriem şi am vrea în schimb să trăim, poate am fi altruişti, mai simţiţi, mai iubitori, mai increzători, mai prietenoşi, mai puternici, am fi egali şi am avea mai mult TIMP.
Pânǎ atunci suntem cu toţii egoişti şi nesimţiţi.
Vă fac personaje principale în teatrul meu de păpuşi, aşa cum sunt şi eu pentru voi, voi pentru ei sau ei pentru noi.
Acest text a fost elaborat fără prezenţa psihologului. Se recomandă citirea cu atenţie a tuturor cuvintelor. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă pacientului într-un comment.
